Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, anunță că Iulian Popescu este candidatul partidului la șefia Consiliului Județean Gorj.
„Este un antreprenor de succes și chiar dacă principala activitate a firmei este în București, el a rămas conectat la problemele locului accesând zeci de milioane de euro fonduri europene pentru Gorj.
În plus, a ținut mereu să aibă firma înființată în Gorj și să rămână aici, chiar și atunci când alții își mutau afacerile din județ. Este ambițios și știe cum să aducă bani europeni în județ.
Așa cum spune și Iulian Popescu, pentru a avea rezultate în Gorj, trebuie să alegeți diferit!
Sunt sigur că el va face o campanie a proiectelor și va demonstra că este capabil să pună în aplicare programul electoral. Sunt bucuros să inițiem noi un proiect de construire a unui nou spital în Gorj.
Când va fi gata noul spital îl demolăm pe cel actual, unde oamenii intră cu o boală și ies cu trei”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.
https://www.facebook.com/100388498419647/posts/105198554605308/?vh=e