VIDEO Protestul AUR: George Simion a intrat în conflict cu Diana Şoşoacă, protestatarii s-au scindat. Liderul AUR a plecat în marş la sediile PSD şi PNL

Manifestanţii adunaţi duminică în Piaţa Universităţii, la mitingul de protest organizat de AUR, au ajuns în Piaţa Victoriei, determinând blocarea traficului în centrul Capitalei. Numărul lor este de aproximativ 5.000. A apărut şi un conflict între senatoarea Diana Şoşoacă şi liderul AUR George Simion, acesta acuzând-o că este parte a unei diversiuni organizate de PSD. Simion a anunţat că protestatarii pleacă spre sediul central al PSD, din Aleea Kiseleff. Ulterior, grupul care îl însoţeşte pe Simion a plecat spre sediul PNL. În Piaţa Victoriei a rămas o parte din mulţime, cu Diana Şoşoacă, anunță News.ro. 

 

George Simion a anunţat că protestatarii pleacă spre sediul PSD. Liderul AUR a acuzat o diversiune, prin discursul susţinut de Diana Şoşoacă în mijlocul protestului. De altfel, aceasta a fost întreruptă în discursul pe care îl ţinea pe scena improvizată şi a început să strige să vină jandarmii să o apere.

”Lumea a venit la protest împotriva Guvernului, nu ca să asculte discursuri”, a spus George Simion. Protestatarii care îl însoţesc strigă: ”George e cu noi!” şi ”George, preşedinte!”. El a acuzat o diversiune organizată de PSD, prin senatoarea Diana Şoşoacă.
”95% dintre oamenii pe Victoriei sunt cu noi. Renunţaţi la scenă, nu e timpul pentru discursuri. E foarte urâtă diversiunea asta a PSD-ului”, a mai spus Simion. El a mai afirmat că AUR este peste PSD în sondaje şi de aceea s-a organizat ”diversiunea”.

Diana Şoşoacă nu a fost lăsată să vorbească la mitingul AUR

Senatoarea independentă Diana Şoşoacă s-a urcat pe o scena improvizată, duminică, în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat de AUR, însă protestatarii i-au cerut să coboare şi i-au reproşat că a vorbit urât despre ei. Aceasta a fost dată jos de pe scenă şi a început să strige după jandarmi să o apere, potrivit unor imagini postate de Buletin de Bucureşti pe Facebook.

”Fără unitate nu o să răzbească nimeni, asta vă asigur. Fără unitate nu va cădea niciun Guvern. Fără unitate, nu va cădea niciun preşedinte. Fără unitate nu vor fi alegeri anticipate”, a spus Şoşoacă la o portavoce.

Ea l-a invitat pe liderul AUR, George Simion, să vină pe scenă.

Mai mulţi protestatari au început să o critice pe senatoare. ”Ai vorbit urât de noi toată ziua, nu ţi-ar fi ruşine. Ne-ai făcut în toate felurile. Dă-te jos de pe scenă”, a strigat un bărbat din mulţime.

Diana Şoşoacă a început să strige după jandarmi: ”Ajutor, ajutor, ajutor! Luiz Lazarus a fost lovit, o doamnă a fost lovită de domnul Andruşceac. Avem nevoie de jandarmi!”.

Ea a continuat. ”Fără violenţă! Fără violenţă”.

Participanţii la protestul din Piaţa Victoriei vor intra sub incidenţa Legii 61 dacă manifestaţia va continua după ora 23,00, a declarat duminică reprezentantul Jandarmeriei Bucureşti.

„Legea prevede ora desfăşurării maximum ora 23,00, după care intră sub incidenţa Legii 61”, a precizat acesta într-o conferinţă de presă.

Potrivit legii în cauză, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora; constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială; aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori pagube materiale.

În context, reprezentatul ISU „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov a precizat că unei singure persoane participante la eveniment i-a fost acordată asistenţă medicală.

„Este o persoană care a acuzat o criză de epilepsie, fără probleme deosebite; a fost transportată la cea mai apropiată unitate spitalicească”, a precizat el. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare