VIDEO / Liderul socialiștilor din Parlamentul European, apel la președintele Iohannis să desemneze premierul propus de PSD: ”Nu stați în calea democrației”

Liderul Grupului S&D din Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Iratxe Garcia Perez, a făcut apel printr-un mesaj video la preşedintele Klaus Iohannis să desemneze premierul propus de PSD.

„Ne aşteptăm ca Preşedintele României să acţioneze în consecinţă în conformitate cu legile ţării, să recunoască voinţa cetăţenilor români şi să permită partidului care a câştigat alegerile generale să desemneze un premier şi să formeze o majoritate. Domnule preşedinte Iohannis, nu staţi în calea democraţiei”, spune în mesajul video Iratxe Garcia Perez, liderul Grupului S&D din Parlamentul European.

  • Acesta se declară „îngrijorată” de observaţiile din raportul preliminar al OSCE.

„Mă îngrijorează în mod deosebit observaţiile din raportul preliminar al OSCE privind alegerile care a ridicat mari semne de întrebare privind corectitudinea procesului electoral. (…) Salut refuzul explicit al preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a negocia cu partidele care promovează ura şi retorica anti-europeană. Mă aştept ca toate partidele pro-europene să facă acelaşi lucru şi să lanseze mesaje clare în acest sens. România are nevoie de un guvern stabil cu o majoritate puternică astfel încât să facă faţă provocărilor legate de revenirea economică şi efectele pandemiei”, a mai sps europarlamentarul Iratxe Garcia Perez.

Propunerea PSD, partid câștigător al alegerilor parlamentare, pentru funcţia de premier desemnat a fost Alexandru Rafila, doar că, preşedintele Iohannis a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că încă nu sunt întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma noul Guvern şi urmează noi consultări.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare