VIDEO/ Olaf Scholz l-a plimbat pe preşedintele Macron prin Potsdam

Cancelarul german Olaf Scholz l-a condus marţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o plimbare improvizată prin centrul oraşului Potsdam, înaintea unei lungi cine de lucru, informează dpa, relatează Agerpres.

Cancelarul Scholz i-a arătat preşedintelui Macron centrul oraşului Potsdam în timpul unei plimbări care a durat mai bine de jumătate de oră. S-au întâlnit în piaţa Alter Markt (Piaţa Veche), s-au aşezat în faţa cafenelei Muzeului Barberini şi au traversat, de asemenea, Freundschaftsinsel (Insula Prieteniei), un parc din apropiere. Este pentru prima dată când Olaf Scholz se întâlneşte cu un lider străin în oraşul în care locuieşte, Potsdam, aflat în apropiere de Berlin.

 

Peste 50 de oameni au stat în piaţa Neuer Markt pentru a-i urmări pe pe cei doi lideri europeni, în timp ce alţii s-au apropiat de ferestrele restaurantului Kochzimmer, unde a avut loc cina, pentru a-i zări. Cina de lucru a avut loc o masă separată de cea a celor două delegaţii, aflată în apropiere, şi a durat aproape trei ore, cu mult mai mult decât era planificat.

Este foarte probabil ca distrugerea parţială a barajului din Ucraina şi inundaţiile majore provocate, toate acestea în mijlocul războiului de agresiune al Rusiei, să se fi aflat pe agenda acestor discuţii neoficiale, ca şi propunerile Comisiei Europene pentru o reformă a regulilor datoriilor, un subiect controversat între Germania şi Franţa.

Întâlnirea este importantă pentru ambii, având în vedere că relaţiile dintre cancelarul german şi preşedintele francez nu au început tocmai bine după ce noul guvern german a preluat mandatul în decembrie 2021 şi, de atunci, nu au fost mereu uşoare.

Macron şi Scholz tocmai ce s-au văzut săptămâna trecută la summitul european găzduit de Republica Moldova, unde au lansat o încercare de mediere comună în conflictul din nordul Kosovo.

Anul trecut au existat multe fricţiuni în relaţiile franco-germane. O şedinţă comună la nivel de guvernamental a trebuit să fie amânată în toamnă din cauza disensiunilor prea numeroase, ea având loc în ianuarie anul acesta.

Faptul că Olaf Scholz l-a invitat pe preşedintele francez la Potsdam, practic la el acasă, poate fi înţeles ca un exerciţiu suplimentar de relaxare a relaţiei încă tensionate dintre cele două ţări.

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier l-a invitat pe omologul francez, Emmanuel Macron, într-o vizită de stat Germania, în perioada 2-4 iulie, în care şeful statului francez va vizita Ludwigsburg, în apropiere de Stuttgart, dar şi Dresda. Va fi prima vizită de stat a unui preşedinte francez în Germania în ultimii 23 de ani.”Acest eveniment special marchează începutul unui nou capitol în prietenia de decenii dintre cele două ţări”, se arată într-o declaraţie a Biroului Preşedintelui Germaniei şi a Palatului Elysée de la începutul lunii mai.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare