Polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în incinta unei unități de penitenciar, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
„S-a reținut că, începând cu anul 2022, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte șase persoane, care au acționat, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activitățile membrilor, cu privire la procurarea și introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină) destinate atât consumului propriu, cât și comercializării către alte persoane încarcerate.”, se transmite într-un comunicat.
Polițiștii au mai decoperit că o parte dintre suspecți ar fi achiziționat și cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și heroină) destinate consumului propriu a unor persoane din familie, încarcerate în aceeași unitate de penitenciar.
Pe parcursul investigațiilor și administrării probatoriului, a rezultat faptul că pe un alt palier infracțional, alți trei suspecți sunt bănuiți de implicarea în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
IGPR transmite că în perioada 2017 – 2023, unul dintre aceștia, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (crearea aparenței unei legături sentimentale), transportat și adăpostit patru persoane vătămate majore, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea (inclusiv prin acte de violență), la practicarea prostituției, atât în România, cât și în Italia, Belgia, Franța , Elveția, Suedia, Germania, Olanda și Danemarca.
Cunoscând situația a două dintre persoanele vătămate, al doilea suspect i-ar fi acordat sprijin în transportarea adăpostirea și supravegherea acestora, precum și în remiterea sumelor de bani rezultate din exploatarea sexuală, pe care primul suspect le-ar fi folosit la achiziționarea unor autoturisme de lux, a unui imobil, precum și a unor cantități de droguri destinate consumului propriu.
În vederea disimulării sumelor obținute în acest mod, bunurile au fost înregistrate pe numele celui de al treilea suspect, care cunoștea proveniența reală.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, se mai transmite în comunicat.