VIDEO Senatorul Ion Iordache, liderul PNL Gorj, despre legea pensiilor: O lege importantă pentru județul Gorj

Senatorul Ion Iordache, liderul PNL Gorj, a prezentat într-o conferință de presă parcursul legii pensiilor, o lege despre care a spus că este foarte importantă pentru județul Gorj. 

Iordache a afirmat în conferință că este o lege care se dorește să rămână mult timp în vigoare în forma adoptată.

”Încă din momentul în care a fost în discuții în departamentele din ministere și la Casa de Pensii am mers și am discutat cu președintele Casei, care m-a asigurat și ne-a asigurat pe toți, că prevederile din fosta lege 197 va fi cuprinsă și în noua lege a pensiilor”, a spus liderul PNL Gorj.

Ion Iordache a mai spus că s-a întâlnit cu liderii de sindicat și i-a îndemnat să meargă la minister pentru a pleda pentru menținerea prevederilor.

”Ieri a fost în regim de urgență în Parlament, a venit în forma în care reducerea vârstei de pensionare pentru cei din Complexul Energetic Oltenia era de 10 ani”, a afirmat Iordache, el arătând că au fost eliminate inclusiv prevederile privind recalcularea pentru cei aflați deja la pensie.

În acest moment avem peste 6.000 de dosare în instanță prin care oamenii își cer drepturile, a spus Iordache.

Liderul PNL Gorj a anunțat că amendamentele pe care le-a făcut le-a susținut în comisie iar președintele de comisiei de la PSD, Ion Rotaru, a anunțat că nu susține aceste amendamente, ceeea ce l-a făcut să discute cu cei de la UDMR și USR.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare