VIDEO / Teodorovici, după ce a fost la DNA: Nu s-a întâmplat absolut nimic, nu m-a chemat ci am fost eu acolo

Fostul ministru Eugen Teodorovici a postat, pe pagina sa de facebook, un video în care explică de ce a fost la sediul Direcției Naționale Anticorupție(DNA), joi dimineața.

  • ”Pentru cei care au fost îngrijorați de soarta mea de astăzi, vreau să le spun un singur lucru.

Celor de bine, să îi asigur că nu s-a întâmplat absolut nimic, nu m-a chemat ci am fost eu acolo, cerând acest lucru ca urmare a unei informări primite de la DNA cu privire la clasarea unui dosar în care am fost și eu interceptat. Recunosc că nici până azi, sau nici până în acest moment, nu știu care a fost speța, nu mă interesează, vă spun sincer.

Iar pentru cei care îmi vor altceva decât binele, le doresc și eu același lucru și eventual să nu își mai piardă timpul încercând să afle despre mine, că, o dată, nu au ce, dar și să nu uite că am ce spune!”, a transmis Eugen Teodorovici în video.

https://www.facebook.com/EugenOrlandoTeodorovici/videos/2536909413227301/

Clipul postat a fost însoțit de mesajul:”Pentru toți iubitorii de senzațional, cancan şi fake news-uri‼️

Aceasta este poziția oficială cu privire la prezența mea de astăzi, la sediul DNA.Înțeleg că vă place să #rezistati…dar nu în prostie‼️”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare