VIDEO Un deputat cere ieșirea României din NATO; Mihai Lasca: Este singura șansă de a evita intrarea României în război

Deputatul Lasca Mihai-Ioan – Partidul Patrioții Poporului Român (Partidul PPR), a cerut,de la tribuna Parlamenului, ”ieșirea din NATO a României”, precizând totodată că ”este singura șansă de a evita intrarea României în război”.

Vă prezentam declarație politică integrală (titlu: ”Ieșirea din NATO – singura șansă de a evita intrarea României în război!”) susținută în cadrul ședinței Camerei Deputaților din data de 21.03.2023:

Dragi români,

Țara noastră se află pe marginea prăpastiei. Suntem împinși într-un război de agresiune. Iar cei care vor să ne folosească drept carne de tun în războiul lor de cucerire sunt cercurile imperialiste care au uzurpat puterea în SUA, au subjugat militar, politic și economic Europa Occidentală imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, iar după căderea comunismului și-au impus dominația politico-militară, economică și culturală țărilor din fostul bloc comunist.

A sosit timpul să ne dăm seama că ne aflăm într-o dublă stare de ocupație, militară și non-militară. Cea militară este determinată de aderarea României la NATO și de prezența trupelor străine pe teritoriul nostru. Cea non-militară este de ordin economic, dar și de ordin cultural și cognitiv.

SUA reprezintă centrul de comandă care a provocat și alimentează războiul din Ucraina. SUA a regizat lovitura de stat de la Kiev din 2014. SUA a încurajat masacrarea a zeci de mii de civili din regiunea Donbass timp de opt ani pentru a determina Rusia să reacționeze și să intervină.

În spatele acestui război stă Marea Finanță Internațională, ”stăpânii banilor”, autorii Marii Resetări, obsedați de instaurarea Noii Ordini Mondiale. Aceste forțe demonice sunt la originea falsei pandemii Covid-19, a mitului ”încălzirii globale”, a digitalizării totale a societății, a conceptului criminal de ”orașe inteligente”, a tehnologiei 5G ca armă de distrugere în masă, a eliminării banilor lichizi, a distrugerii planificate a economiei mondiale.

Acest plan malefic al elitelor globaliste are un dublu scop: DEPOPULARE și CONTROL. Războiul din Ucraina, în care este împinsă România este încă un element în planul forțelor oculte, obsedate de reducerea populației mondiale. Între asasinarea în masă prin injectarea unor seruri ucigașe în cadrul falsei pandemii Covid-19 și asasinarea în masă în cadrul unui război este doar o deosebire de metodă, nu de scop.

Răspunsul la întrebarea “De ce România este târâtă în acest război nedrept?“ – trebuie să fie ca un duș rece pentru orice român, este foarte simplu. Pentru că țara noastră este membru NATO.

Trebuie să recunoaștem că aderarea României la NATO a fost o greșeală strategică fatală. Ca, de altfel, și aderarea la Uniunea Europeană. Însăși extinderea NATO spre Est a urmărit declanșarea unui război împotriva Rusiei prin folosirea Ucrainei ca declanșator al acestui conflict militar. Strategii occidentali au știut să manipuleze cu multă iscusință traumele noastre istorice și să alimenteze mitul ”pericolului rusesc” pentru a ne prinde în cursă.

Actele legislative adoptate în urmă cu două săptămâni de către Parlamentul României dau mână liberă comandamentului NATO să dispună de efectivul militar și de teritoriul național al țării în războiul total împotriva Rusiei.

Prima condiție pentru a evita intrarea în război a României este denunțarea acordului de aderare la NATO.

Fac apel către parlamentarii români cărora le pasă de soarta țării să inițiem în regim de urgență procedura legală de denunțare a tuturor angajamentelor internaționale ale României de aderare la NATO.

Cea de-a două urgență majoră pentru România este determinarea tuturor trupelor străine aflate pe teritoriul național să părăsească neîntârziat țara noastră.

Ce-a de-a treia condiție indispensabilă evitării atragerii României în război este NEUTRALITATEA.

NEUTRALITATEA trebuie să devină astfel normă constituțională obligatorie și crezul oricărui român responsabil. Așa să ne ajute Dumnezeu!, a precizat deputatul Lasca Mihai-Ioan – Partidul Patrioții Poporului Român (Partidul PPR).

https://youtu.be/PfSHw-t_THk

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare