În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Washington, cu Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, transmite Guvernul.
Cei doi oficiali au subliniat relația privilegiată dintre România și Statele Unite, evidențiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii și întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuția la securitatea regională în zona Mării Negre.
În acest context, Secretarul American al Apărării a lăudat eforturile făcute de țara noastră și a evidențiat capacitatea de leadership a României demonstrată prin înființarea Centrului de pregătire de la Fetești pentru piloții de F 16.
Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluții din punct de vedere al apărării atât în relațiile bilaterale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea și extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.
”Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esențială pentru o securitate națională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea și dezvoltarea capabilităților din industria națională, prin investiții comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce privește fabricarea de muniție, precum și transferuri tehnologice și specializarea forței de muncă autohtone”, a declarat șeful Executivului de la București.
Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat interesul Romaniei pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite și a subliniat că, în perspectiva Summit-ului Alianței Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, Romania își va menține angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare și va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO.
La rândul său, Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidențiat excelenta colaborare dintre Statele Unite și România, ca parteneri strategici și aliați, a remarcat rolul de lider al țării noastre în eforturile pentru stabilizarea situației regionale și a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor și infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice.
De asemenea, ambii interlocutori au subliniat nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federația Rusă.
Premierul Marcel Ciolacu a fost însoțit la întrevederea de la Washington de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Economiei, Radu Oprea.
Prim-ministrul este în a doua zi a vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii împreună cu o delegație guvernamentală.
Articolul Video/ Vizita premierului Marcel Ciolacu la întâlnirea cu Secretarul american al Apărării: Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar și de un angajament economic puternic apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro
Sursa: PRESSONLINE