Viktor Orban avertizează: Dacă Serbia nu va fi acceptată în UE se va îndrepta către alte structuri internaţionale

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că dacă Serbia nu este invitată să adere la Uniunea Europeană, atunci această țară se va orienta spre alte structuri, scrie r3media.ro.

Serbia negociază aderarea la UE de peste 12 ani.

„Trebuie să finalizăm vechea sarcină de lărgire a UE înainte de a începe o nouă mărire, cu Ucraina. Dacă nu integrăm Serbia, în cel mai scurt timp, o s-o pierdem. Serbia are alte opțiuni. Tocmai a finalizat un tratat de liber schimb cu China”, a spus premierul ungar, într-un interviu acordat ziarului austriac „Presse”.

Orban a numit lărgirea UE cu țările din Balcanii de Vest drept prioritatea Budapestei, în timpul președinției Consiliului Uniunii Europene, care va începe 1 iulie 2024.

În context, merită amintit că Serbia și China au semnat un tratat de liber schimb, în octombrie 2023, care va intra în vigoare în mai 2024.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare