Ministrul proiectelor europene, Dan Vîlceanu, spune că în ședința de Guvern de joi au fost adoptate ultimele acte normative prin care s-au închis toate obiectivele asumate prin PNRR și care depind doar de Guvernul României, pentru luna decembrie.
„Guvernul României dovedește faptul că tratează cu maximă seriozitate și și-a asumat rolul activ și important pe care îl are în operaționalizarea și implementarea acțiunilor din PNRR. Cred că am depășit discuțiile despre renegocieri și dovedim și astăzi că suntem concentrați pe implementarea acestui program, care înseamnă reforme, așteptate de români de 30 de ani, și investiții.
Ultimele săptămâni au fost decisive in atingerea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Tot în această seară am semnat Contractul cu Fondul European de Investiții, în valoare de 400 de milioane de euro, care presupune aproximativ douăzeci de fonduri de investiții în firme și proiecte de infrastructură românești, inclusiv în domenii precum eficiența energetică sau energia regenerabilă”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.