Vicepreședintele PNL, deputatul Dan Vîlceanu, a postat pe pagina sa de socializare un document, prin care arată că propunerea legată de carantinarea persoanelor care au peste 65 de ani este a profesorului Adrian Streinu Cercel și face parte dintr-un plan de măsuri pentru relaxarea actualelor condiții propus Guvernului.
- Deputatul mai subliniează faptul că, Guvernul Orban nu este de acord cu dislocarea persoanelor în vârstă din familii.
”DOCUMENT– Persoanele care au peste 65 de ani sa fie carantinate. #Propunerea este a profesorului Adrian Streinu Cercel și face parte dintr-un plan de măsuri pentru relaxarea actualelor condiții propus Guvernului.
Îl postez pentru că, din nou, cineva face politică, și această măsură îi este atribuită ministrului Sănătății Nelu Tătaru. Guvernul Orban nu este de acord cu dislocarea persoanelor în vârstă din familii, Ministerul Sănătăţii – România, prin ministrul Dr. Nelu Tataru, a spus clar că nu agreează această idee, și totuși psd-istii au sărit la atac.
În proiectul domnului Cercel scrie negru pe alb că este propunerea dânsului. Este un document cu antet al Institutului Matei Balș.”, a scris deputatul Vîlceanu pe facebook.