Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a declarat, pentru gorjonline.ro, că întâlnirea pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu și senatorul Forța Dreptei Ion Iordache, a fost ”cea mai urâtă chestiune care s-a întâmplat” în ultima perioadă, de când PNL Gorj se află sub analiza conducerii centrale a partidului, scrie radioinfinit.ro
Vîlceanu a mărturisit că nu se aștepta să-i fie pusă la îndoială calitatea de președinte al PNL Gorj, după ce, în aprilie, a renunțat la funcțiile de ministru și secretar general al Partidului Național Liberal.
”Sincer, nu mă așteptam să trec prin asta, pentru că, după ce ne-am dat demisia și eu și Florin (Câțu – n.r.), evident că cei care preluau puterea în partid știau că au existat și anumite probleme procedurale, nu era totul perfect, și faptul că noi am ales calea asta, de a salva partidul de un scandal, de a încerca să facem o tranziție cât mai lină, cât mai corectă, astfel încât partidul să reia subiectele care interesează cetățenii, ni se mulțumea. Pentru eleganță, pentru modul constructiv în care am știut să depășim momentele astea, după care am început să văd că se pare că am niște probleme și eu nu le știam”, a afirmat Vîlceanu.
Deputatul consideră că întâlnirea pe care președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut-o cu primarul Marcel Romanescu și senatorul Ion Iordache, plecat din partid la Forța Dreptei, a fost cel mai urât lucru.
”Consider că asta e cea mai urâtă chestiune care s-a întâmplat în toată perioada asta. Am aflat ulterior. După aceea a apărut și prin presă, au început să se certe între ei, la care i-a promis, ce i-a promis. I-am spus domnului președinte, la ultimul BPN, că e jenantă situația în care ne aflăm și eu și colegii mei din Gorj, să stăm să ne uităm la care i-ați promis, ce i-ați promis, fără ca noi să avem vreo vină”, a declarat președintele PNL Gorj.
Sursa: Radio Infinit