Vîlceanu(PNL): Anul trecut, CE Oltenia, controlat de pesediști, era în aer. În noiembrie 2019, guvernarea a fost preluată de PNL, iar CE Oltenia a fost prioritate

Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, spune că anul trecut pe vremea aceasta, CE Oltenia era „controlat de pesediști și era în aer”, iar când la guvernare a venit PNL, Complexul Energetic a devenit „o prioritate”.

„Nu cumpăraseră niciun certificat CO2, deși asta punea în pericol funcționarea, dar vorbiseră continuu de o schemă de ajutor pe care nu o văzuse nimeni. Anterior, obținuseră doar credite la bănci.

În noiembrie 2019, guvernarea a fost preluată de PNL, iar CE Oltenia a fost prioritate.

Circa 13 mii de oameni și-au păstrat locurile de muncă din Complexul Energetic Oltenia, iar compania a continuat să-și desfășoare activitatea datorită ajutorului de 251 de milioane de euro de la Guvernul PNL și a unor modificări legislative. Astăzi avem o strategie, un plan de investiții de 3, 5 miliarde de euro. 

Programele de investiții la CE Oltenia continuă doar cu un guvern PNL, numit de un Parlament cu majoritate PNL”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare