Vîlceanu(PNL): Banii pentru certificatele CE Oltenia, aprobați

”Guvernul a adoptat astăzi o ordonanță de urgență prin care a acordat sumele necesare pentru certificatele carbon ale Complexului Energetic Oltenia”, a anunțat deputatul PNL Gorj Dan Vîlceanu într-o postare pe pagina sa de socializare.

Deputatul a ținut să mulțumească premierului Florin Cîțu și ministrului Virgil Popescu pentru sprijinul acordat oamenilor din Gorj, sprijin pe care ne-am bazat și anul trecut.

  • Vîlceanu: Îmi doresc ca odată cu această decizie, prin care Guvernul demonstrează interesul pentru CE Oltenia, să înceteze orice speculație privind compania.
”Aș vrea să înțeleagă toți că afirmația de genul ”CEO se închide” face rău companiei, fiind o declarație falsă.
Anul trecut, Guvernul PNL a acordat 250 de milioane de euro pentru CEO, anul acesta încă 240 de milioane de euro. În plus, a fost modificată legislația silvică și au fost adoptate hotărâri pentru asigurarea fronturilor de lucru. În aceste condiții, cred că este greșit și nedrept să apară în spațiul public articole și declarații ce induc o stare de agitație în rândul angajaților.”, a scris Vîlceanu pe facebook.
  • Vîlceanu: CE Oltenia este o companie importantă pentru Gorj și cu asta suntem toți de acord.Puteți să vă purtați ca atare?

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare