Vinerea Mare devine oficial zi liberă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea alin. 1 al art. 139 din Codul Muncii și astfel Vinerea Mare devine zi liberă.

 

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la finalul lunii februarie, Senatul aprobând proiectul, cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abţinere.

„Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare”, potrivit propunerii legislative care a fost depusă de UDMR.

Iată zilele libere de care beneficiază românii în prezent:

– 1 şi 2 ianuarie – Anul Nou;

– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

– Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti (6, 8, 9 aprilie 2018);

– 1 mai – Ziua Muncii;

– prima şi a doua zi de Rusalii (27, 28 mai 2018);

– 1 iunie – Ziua Copilului;

– 15 august – Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie – Sfântul Andrei;

– 1 Decembrie – Ziua Naţională a României;

– 25, 26 decembrie – Crăciunul.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare