Viorel Cataramă: PNL trebuie să redevină o forţă conservatoare, nu una neo-marxistă; pentru asta trebuie aduse în fața justiției persoanele vinovate pentru anularea alegerilor, în frunte cu fostul președinte Iohannis. Conservatorii nu pot accepta încălcarea flagrantă a celui mai sacru principiu al democrației, votul popular! Trebuie sprijinite producția internă și a exporturile, familia tradițională și Biserica

„Moțiunea a trecut, Ilie Bolojan a căzut. Pentru PNL problema care se pune este nu dacă va fi schimbat actualul președinte, ci cu cine! Ca să renască, partidul trebuie să se transforme într-o forță politică conservatoare credibilă cu următoarea linie de abordare”, scrie, pe Facebook, liberalul Viorel Cataramă:

„1.PNL, forță politică pro-americană; Franța, Germania, Anglia, Spania, Italia sau conducerea UE pot fi anti-americane (chiar dacă se proclamă pro-occidentale), România nu-și permite însă acest lux!

Fondurile și tehnica pentru înarmare trebuie discutate cu guvernul american, care poate oferi condiții mult mai bune decât firmele și instituțiile UE (trebuie negociată suspendarea acordului SAFE)!

2.Trebuie aduse în fața justiției persoanele vinovate pentru anularea alegerilor, în frunte cu fostul președinte Iohannis; conservatorii nu pot accepta încălcarea flagrantă a celui mai sacru principiu al democrației!

3.Respectarea libertăților individuale; guvernul trebuie oprit să acapareze multă putere prin limitarea drepturilor cetățenilor și impunerea unora colective, pe criterii arbitrare!

4.Ucraina trebuie sprijinită moral necondiționat; însă, orice ajutor material trebuie stopat. Eventualele resurse disponibile trebuie folosite pentru români: bătrâni, copii, persoane cu dizabilități și veniruri minime, sănătate, învățământ!

Este corect sprijinul de 90 miliarde EUR acordat de UE Ucrainei, dar România trebuie să anunțe că nu va participa la finanțare întrucât nu are bani.

5.Reducerea fiscalității (începănd cu TVA) și eliminarea discriminărilor care sufocă sectorul privat și îndeosebi IMM-urile!

6.Sprijinirea producției interne și a exporturilor.

7.Sprijinirea familiei tradiționale și a bisericii.

8.Protejarea bogățiilor țării.

Această linie garantează un bazin electoral de 30-35%; dar, nu poate fi promovată de persoane cu vederi neo-marxiste, progresiste!

PNL a pierdut într-un timp record 4 războaie: cu președintele României, cu Parlamentul, cu electoratul liberal și cu opinia publică.

Este momentul adevărului: căderea în irelevanță sau renașterea liberalismului în România!”, spune Cataramă.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare