Fostul deputat social democrat Viorel Hrebenciuc va fi eliberat din penitenciar, în urma undei decizii luate miercuri de judecătorii Tribunalului Ilfov, potrivit Digi24.
Judecătorii au decis că el poate fi eliberat condiționat în dosarul în care în septembrie anul trecut fusese condamnat la trei ani de închisoare. în dosarul Giga TV.
El a executat doar 10 luni din pedeapsa de 3 ani închisoare.
Judecătorii au avut în vedere vârsta înaintată a acestuia și comportamentul din închisoare.
Și Laura Georgescu, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului a ajuns în custodia Poliţiei, urmând să fie încarcerată pentru a executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul Giga TV, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
„Având în vedere decizia instanţei, astăzi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unei femei de 55 de ani. Cea în cauză este în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerată”, a informat Poliţia Capitalei.