Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței Executivului, că vor fi înlocuite șapte formulare fiscale, inclusiv Declarația 600, cu un document unic, urmând ca persoanele care obțin venituri din activități independente să plătească CAS și CASS la venitul estimat și nu la cel de anul trecut, cum prevede actuala legislație.
„Am promis încă din prima ședință de Guvern că vom face o modificare în ceea ce privește Declarația 600. Declarația 600 este un subiect de mare interes pentru mulți români. Guvernul va introduce astăzi în dezbatere publică varianta declarației, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate și incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru mulți care aveau un val mărit de așteptare în ceea ce privește această declarație”, a precizat premierul.
Ea a precizat că plățile vor fi efectuate pentru anul în curs până la data de 31 martie a anului următor.
„Plățile pentru impozitul pe venit, CAS și CASS în cursul anului se fac la venitul estimat pentru anul curent, nu la venitul realizat în anul precedent. Există un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează venitul, în loc de cinci termene de plată. A fost eliminată obligația de a efectua plăți anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor și penalităților pentru neplata la aceste termene. Contribuabilul poate alege să efectueze plăți oricând în cursul anului, care vor conduce la posibilitatea resurselor financiare în cursul anului, în funcție de necesitățile proprii ale contribuabilului. Se acordă bonificație, adică se reduce suma de plată pentru efectuarea plăților înainte de termenul limită”, a spus Dăncilă.
Potrivit premierului, contribuabilii nu se vor mai deplasa la instituția fiscală dacă vor depune declarația unică online.
„Încurajăm depunerea declarațiilor în mediul online și pentru acest lucru se acordă chiar o bonificație. Încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se fac în funcție de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent. Calitatea de asigurat se dobândește de la data depunerii declarației, nu de la data efectuării plății, ca în prezent. Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a șase salarii minime brute – 1.900 de lei, față de nivelul a 12 salarii minime, cât plătesc în prezent”, a ecplicat Dăncilă.