Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat că Lia Olguța Vasilescu va conduce campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Mai mult, Dăncilă a precizat că sondajele interne ale partidului arată că va intra în turul al doilea al prezidențialelor.
„Că intrăm în turul doi. Olguța Vasilescu va fi șeful campaniei mele electorale, deci va conduce campania. Chiar acum am vorbit cu Paul Stănescu, cu jumătate de oră înainte, tot probleme legate de campanie.
Nu mi-este teamă, nu mi-este teamă absolut deloc pentru că indiferent dacă doi, trei lideri ar vrea să facă acest lucru, trebuie să aibă susținerea de la toate județele, dar eu nu îi bănuiesc pe colegii mei de asemenea lucru”, a afirmat Viorica Dăncilă, întrebată ce indică sondajele realizate de PSD.