Premierul Viorica Dăncilă prezintă miercuri în Parlament programul de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
La ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului, primul punct de pe ordinea de zi este „Prezentarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.
Un al doilea punct este prezentarea „Declaraţiei Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019”.
La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții – Consiliul Uniunii Europene.