Viorica Dăncilă s-a întâlnit, în Israel, cu Benjamin Netanyahu

Aflată într-o vizită de lucru în Israel, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată dinainte.

Comunicatul Guvernului: 

Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări, fapt reflectat și de frecvența contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat și despre organizarea, în prima parte a acestui an, a ședinței comune a celor două guverne.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare.

De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație.

În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare