Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în contextul declarațiilor sale privind mutarea Ambasadei din Israel de la Tel Avid la Ierusalim se așteaptă ca Opoziția să-i mai facă o plângere penală.
„Mă aștept la acest lucru”, a spus premierul întrebată fiind dacă se așteaptă la o plângere penală la adresa sa.
Viorica Dăncilă a adăugat că a văzut că ar fi apărut deja idei din PNL despre o nouă plângere penală la adresa sa.
Liderul PNL Ludovic Orban a depus, anul trecut, o plângere penală împotriva atât ăe numele premierului Viorica Dăncilă , cât și a liderului PSD Liviu Dragnea pe tema declarațiilor despre mutarea Ambasadei din Isreael. Ludovic Orban i-a acuzat de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte. DIICOT a închis dosarul, tot anul trecut, pe motiv că fapta nu există.