„Este amuzant, cred că este prima oră după 1995, când sună președintele și spui să mă gândesc. Tu până acum trebuia să ai și un program de guvernare. În momentul în care te anunță președintele, tu știi că ești desemnat de asta, nu spui decât da și să îți depui jurământul. Având în vedere și modul în care s-a raportat dânsul la România, nici dânsul nu a crezut că va depune un jurământ pentru România. Am lucrat în Parlamentul European, m-am suprapus cu domnul Sigrid Mureșan. Eu am mers în 2009 în Parlamentul European, Dânsul era atunci consilierul doamnei Monica Macovei”, a spus Viorica Dăncilă, într-o emisiune tv.
„Dacă acum vorbim doar de situația în care Dânsul a asemnat o scrisoare pentru oprirea acelor 770 de milioane de euro din PNRR, nu este singura dată când s-a poziționat împotriva României. Să nu uităm de mecanismul de cooperare și verificare. Domnul Sigrid Mureșan, alături de doamna Monica Macovei și de domnul Cristian Preda, în permanență au susținut această sancțiune pentru România. În ianuarie 2019, deținea în președinție a Consiliului Uniunii Europene, iar domnul Sigrid Mureșan cerea sancțiuni pentru România. Era de neacceptat pentru că urmau alegerile în aprilie și dânsul vroia să devină vizibil în ochii colegilor domniei sale. Este aceeași persoană care s-a opus dezbatării referitoare la anularea alegerilor din 6 decembrie 2024 în Parlamentul European. În permanență domnia sa s-a poziționat împotriva României. Cum pot cetățenii să creadă că o persoană care a avut o atitudine ostilă, o persoană care trebuia să meargă în Parlamentul European și să țină cu țara lui, va fi o persoană care va milita sau care va acționa pentru România? Eu nu am încredere în această abordare”, a arătat Dăncilă.



