Ministrul Energiei, Virgil Popescu anunţă că a avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk, secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite, el precizând că oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea şi de la EximBank.
”Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk – Secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite – pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România”, afirmă ministrul.
Potrivit lui Virgil Popescu, ”oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea şi de la EximBank”.
”De asemenea, am discutat şi despre proiectul SMR-urilor, despre situaţia actuală din regiunea noastră, inclusiv a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova, state afectate din cauza războiului agresiv al Rusiei. Am transmis că România susţine cele două state şi vom continua să o facem şi le mulţumim SUA pentru suportul acordat până acum şi pe viitor. România şi SUA au un parteneriat strategic solid, iar energia reprezintă o componentă importantă în prezent şi pe viitor”, mai spune ministrul Energiei.