Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că luni a participat la ADIPEC 2022 – eveniment care a reunit peste 150.000 de lideri mondiali în domeniul energiei.
”Am avut o convorbire cu E.S. Suhail AlMazrouei – ministrul Energiei și Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite și am discutat despre cooperare în domeniul energiei, prin implicarea companiilor din Emiratele Arabe Unite în proiecte de investiții în producția de energie regenerabilă, nucleară, dar și despre diversificarea și intensificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. De asemenea, am avut dialog cu reprezentanții companiei Masdar, care se ocupă cu producția de energie regenerabilă. Sunt interesați să investească în țara noastră în colaborare cu Hidroelectrica și i-am încurajat să intensifice dialogul pentru a demara proiectele cât mai curând. Am discutat și cu reprezentanții companiei Taqa pentru a-i încuraja să facă investiții în România. Este vorba de o colaborare cu cei de la Transelectrica pentru realizarea unui cablu de transport al energiei electrice în curent continuu HVDC, pentru modernizarea infrastructurii energetice. Prin cooperare vom reuși să ne atingem obiectivele de creștere a producției de energie curată”, spune ministrul.