Virgil Popescu: Proiectul de la Iernut va produce primii megawaţi de energie electrică până la 31 decembrie 2024, iar până la sfârşitul anului 2025

Proiectul de la Iernut va produce primii megawaţi de energie electrică până la 31 decembrie 2024, iar până la sfârşitul anului 2025, la Mintia va funcţiona cea mai modernă Centrală de producere a energiei electrice, pe bază de gaz natural, a declarat, luni, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, Virgil Popescu, la cea de-a 6-a ediţie a Forumului Energiei.

„Proiectul de la Iernut este un proiect pentru care m-am bătut. Am negociat cu partea spaniolă, cu Guvernul spaniol, în aşa fel încât cei de la Duro Fulguera să revină în şantier. Au renegociat contractul cu Romgaz, iar din discuţiile pe care le-am avut cu Romgaz, la Iernut există toate premisele ca, până la sfârşitul acestui an, la 31 decembrie 2024, să avem practic primii megawaţi de energie electrică produşi. De asemenea, un proiect care îmi este foarte drag şi care, până în urmă cu puţin timp, mi-a creat neplăceri în mass-media. Este vorba de Termocentrala de la Mintia, care a fost închisă în urmă cu vreo trei ani de zile. A fost cumpărată de către un investitor, iar în urmă cu trei sau patru zile, dacă nu mă înşel, prima turbină Siemens Energy a ajuns în şantier. Asta înseamnă că practic acolo va fi instalată cea mai modernă turbină. Urmează în zece zile a doua turbină. Sunt convins că acolo, până la sfârşitul anului viitor, va fi cea mai modernă Centrală de producere a energiei electrice, de 1.700 de megawaţi pe bază de gaz natural, cu cele mai moderne turbine ale concernului german Siemens Energy care pot fi folosite inclusiv în amestec de gaz natural cu hidrogen. Din datele pe care le am, până la sfârşitul anului viitor se vor produce primii megawaţi în ciclu deschis, urmând ca, până la sfârşitul lui 2026, să fie montată şi ultima turbină de recirculare a aburului, în aşa fel încât încât să avem în 2026 funcţională practic întreaga Centrală de la Mintia”, a explicat Popescu, fost ministru al Energiei.

Acesta a menţionat, totodată, că la Turnu Severin va fi repornită producţia de apă grea.

„Proiectul nuclear este un proiect de suflet. Să nu uităm că practic am fost blocaţi şapte ani de zile într-o negociere sterilă cu partea chineză. Am venit la minister, am reorientat practic proiectul nuclear civil al României către partenerii strategici, către Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi, astăzi, avem un proiect matur, care a trecut de faza I. Suntem în faza a doua pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi mă bucur că România va avea acces la tehnologia SMR – reactoarele modulare. Tehnologia „New Scale”, după părerea mea, este o tehnologie extraordinară şi foarte bună pentru România şi sper să devenim acel hub de reactoare modulare în Europa. În paralel cu energia nucleară şi complementar cu energia nucleară, vorbim despre apa grea şi de repornirea producţiei de apă grea la Turnu Severin. Este un proiect care l-am început tot ca ministru şi m-am bucurat să-l văd pe colegul meu, domnul ministru Burduja, în Canada, discutând cu Ontario Power Communication, cu ministrul Energiei din Canada, despre acest lucru. Partea canadiană, împreună cu Nuclearelectrica, este dispusă să vină şi să redeschidă Combinatul de apă grea de la Cernavodă. Nu pentru a produce apă grea neapărat doar pentru partea română, pentru reactoarele 3 şi 4, pentru că este o penurie de apă grea la nivel mondial”, a spus fostul ministru al Energiei.

Preşedintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor a adăugat că, începând cu anul 2027, România poate deveni primul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, prin proiectul Neptun Deep.

„Nu trebuie să uităm proiectul gazelor din Marea Neagră. Romgaz a reuşit, pe parcursul mandatului meu, şi continuă în acest moment să achiziţioneze de la Exxon jumătate din gazele din Marea Neagră din perimetrul de la Marea Neagră, iar acum aşteaptă împreună cu cei de la OMV Petrom, autorizaţia de construcţie şi avizele pentru a obţine autorizaţia de construcţie. Sunt convins că, la începutul anului 2027, vom avea primele gaze naturale din Marea Neagră, ceea ce mă face să cred că România va deveni primul producător de gazele naturale din Uniunea Europeană, iar Romgaz va fi cel mai mare producător de gaze naturale. În paralel cu gazele din Marea Neagră, producţia Romgaz pe primul trimestru al acestui an a crescut cu 4,5%”, a subliniat Virgil Popescu.

Specialişti din domeniului energetic, alături de reprezentanţi ai autorităţilor, participă luni la cea de-a 6-a ediţie a evenimentului „Forumul Energiei”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare