Vizita Guvernului în SUA: Ministrul apărării naţionale s-a întâlnit cu subsecretarul general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul delegaţiei condusă de premierul Viorica Dăncilă, s-a întâlnit pe 24 septembrie, la sediul ONU de la New York, cu subsecretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.

Discuţiile au avut loc în contextul reafirmării rolului ţării noastre de contributor activ la misiunile şi operaţiile ONU de menţinere a păcii, fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida organizaţiei şi participarea ţării noastre, în perioada octombrie 2019-octombrie 2020, cu un detaşament de elicoptere de transport, la Misiunea ONU integrată de stabilizare din Mali (MINUSMA), a informat un comunicat al MapN.

Cu acest prilej, ministrul Gabriel Leş a apreciat importanţa colaborării cu ONU, fapt reiterat şi de Jean-Pierre Lacroix, care şi-a exprimat aprecierea faţă de angajamentul României de a sprijini Organizaţia mondială cu o capabilitate de asemenea importanţă.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a reprezentat o bună ocazie de a reafirma angajamentul ţării noastre pentru întărirea misiunilor şi operaţiilor de pace desfăşurate sub egida ONU şi creşterea eficienţei acestora, suplimentarea participării la misiuni sub egida acestei organizaţii contribuind la creşterea profilului României ca furnizor de securitate, a menţionat sursa citată.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare