Vizită importantă a guvernului Ciolacu în Qatar și EAU; Surse: Cea mai mare fabrică de procesare carne va fi construită în Insula Mare a Brăilei – investiție EAU

Premierul Marcel Ciolacu va avea începând de marți o vizită importantă împreună cu mai mulți miniștri, în Qatar și EAU. Potrivit unor surse pentru ECOPOLITIC, cea mai mare fabrică de procesare carne va fi construită în Insula Mare a Brăilei – investiție EAU. 

Premierul va avea întrevederii cu A.S.R. Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar, cu  E.S. Șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, Prim-ministrul Statului Qatar și ministru al afacerilor exerne.

Se vor semna 3 memorandumuri de înțelegere. Șeful Executivului se va întâlni și cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar.

Ciolacu va avea o întrevedere tête-à-tête și cu Alteța Sa Șeicul Mohammed bin ZAYED AL NAHYAN, Președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi și va participa la o Recepție cu participarea unor importanți membri ai comunității românești din Emiratele Arabe Unite.

În Dubai, premierul se va întâlni cu Alteța Sa Șeicul        Mohammed BIN RASHID AL MAKTOUM, vice-   președintele și primul-ministru al Emiratelor        Arabe Unite și monarh constituțional al   Emiratului Dubai.

Conform surselor ecopolitic.ro este vorba de semnarea unui acord în vizită din Emirate prin care se va construi cel mai mare abator din S-E Europei cu investiție EAU. În România, deja operează o companie emirate a Al Dahra care deține cea mai mare fermă din Europa, Insula Mare a Brăilei.

„Alimentația și agro-business sunt importante pentru strategia ADQ, deoarece sunt sectoare cu o creștere ridicată și importante pentru agenda socio-economică din Abu Dhabi. Din 1995, când Al Dahra a fost fondată în Emiratele Arabe Unite, ea a devenit o companie globală de hrană și mancare pentru animale și este un pilon al Abu Dhabi și al mandatului de securitate alimentară al țării noastre.”, declara acum ceva timp Mohammed Hassan Alsuwaidi, directorul executiv al ADQ, pt digi24.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare