Vizita ministrului Ștefan-Radu Oprea în Egipt: Oportunități de extindere a piețelor pentru companiile românești

Creșterea comerțului bilateral și deschiderea piețelor din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pentru companiile din România au reprezentat temele principale pe agenda vizitei oficiale în Egipt, efectuate de Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care a avut loc în perioada 27-28 februarie 2019.

Ștefan-Radu Oprea a fost primit mai întâi la Cairo, de Mostafa Madbouly, prim-ministru al Republicii Arabe Egipt. Miercuri și joi, oficialul român s-a mai întâlnit cu Mohamed Shaker El-Markabi, ministrul electricității și energiei regenerabile, cu Mohamed El-Assar, ministrul producției militare, cu Amr Adel Nassar, ministrul comerțului și industriei, cu Tarek El Molla, ministrul petrolului și resurselor minerale, și cu doamna Sahar Nasr, ministru al investițiilor și cooperării internaționale, a informat Biroul de presă  al Ministerului pentru Afaceri, Comerț și Antreprenoriat .

Discuțiile cu oficialii egipteni s-au axat pe dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, pe creșterea investițiilor reciproce și pe cooperarea industrială, inclusiv prin proiecte de tip joint-venture.

  • Ministrul Ștefan-Radu Oprea a fost însoțit de reprezentanți ai unor companii precum Romelectro, Energomontaj, Transgaz, Aegean Oil Consulting, Romarc și ai sistemului cameral din România.

Principalele teme de discuție din întâlnirile bilaterale au vizat actualizarea cadrului juridic bilateral care facilitează accesul oamenilor de afaceri în zonele de interes, inclusiv prin proiecte comune, precum şi interesul companiilor din România în a se implica în proiectele majore de dezvoltare din Egipt. Recent, au avut loc întâlniri între oameni de afaceri din România și Egipt pentru concretizarea unor proiecte în energie (construcția de centrale electrice, servicii de transport și distribuție), utilaje de extracție pentru petrol și gaze, petrochimie, vagoane sau turism.

Alte teme de discuţie s-au referit la: coperarea industrială, cu scopul general de a satisface nevoile tehnologice ale celor două economii și de a contribui la creșterea volumului de business; promovarea oportunităților de investiții pentru companii joint-venture, în special în sectorul industrial; participarea comună în proiecte din state terțe, în special în zone în care România sau Egiptul beneficiază de tratament preferențial, conform acordurilor bilaterale sau regionale; dezvoltarea sustenabilă și diversificarea comerțului bilateral.

Comisiei Vizita oficială a fost organizată în contextul celei de-a treia sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de Cooperare Economică, Științifică și Tehnică, co-prezidate de miniștrii Ștefan-Radu Oprea și Sahar Nasr.

Protocolul Sesiunii arată că părțile vor lucra pentru dezvoltarea cooperării în următoarele domenii: investiții, comerț bilateral, industrie, energie, agricultură, apă și mediu, tehnologia informației și comunicațiilor, transport, turism, educație, tineret și sport.

La finalul sesiunii, ministrul Ștefan-Radu Oprea a semnat, în numele MMACA, două Memorandumuri de Înțelegere cu  Ministerul pentru Investiții și Cooperare Internațională din Egipt, pentru promovarea cooperării în afaceri pe piețe terțe, precum şi cu Autoritatea Generală pentru Investiții și Zone Libere, pentru cooperarea în domeniul investițiilor, promovării start-up-urilor și antreprenoriatului.

În cadrul aceleaşi vizite, ministrul Ștefan-Radu Oprea s-a întâlnit cu Abdel Moneam Al Tarras, președintele executiv al Organizației Arabe pentru Industrializare („Arab Organization for Industrialization” – AOI).

Cele două părți au agreat dezvoltarea relațiilor dintre companiile din România și AOI, pentru proiecte în Egipt și în Africa. Concret, printr-un parteneriat cu AOI, companiile din România vor primi invitații pentru a deschide linii de producție în nordul Africii, unități care vor beneficia de acordurile de comerț liber cu state din Africa. AOI este o entitate de stat care dispune de un buget propriu și care activează atât în industria de apărare, cât și în sectorul civil – energie, infrastructură.

S-au convenit următoarele domenii prioritare de cooperare, care au fost consemnate într-o Minută a întâlnirii bilaterale: anvelope pentru autovehicule; pompe de petrol; vagoane de cale ferată; ascensoare electrice; echipamente medicale; vehicule electrice; produse din lemn (MDF); desalinizarea apei; contoare electrice inteligente; IT / securitate cibernetică; energii regenerabile; cooperarea bilaterală în domeniul investițiilor și finanțării proiectelor.

Ministrul Oprea a propus să se treacă deja la discuții la nivel de experți pentru primele trei domenii menționate.

oprea egipt vizita„Ne aflăm într-un moment foarte bun – România exercită mandatul de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, iar Egiptul prezidează Uniunea Africană. Companiile private au ocazia de a-și extinde piețele de desfacere și capacitățile de producție, pe baza sinergiilor legate de tehnologiile și resursele naturale ale ambelor state”, a declarat Radu Oprea.

  • Egiptul este cea mai importantă piață pentru exporturile românești din Africa și Orientul Mijlociu. În 2018, volumul total al comerțului bilateral s-a ridicat la 918,1 milioane USD, în creștere anuală cu 45,23%. Exporturile României au fost de 796,9 milioane USD, în creștere anuală cu 58,2%. Principalele produse exportate sunt din următoarele categorii: produse vegetale, produse minerale, lemn, material plastice și cauciuc, metale comune, mașini electrice, automobile. Principalele produse importate sunt din categoriile: produse vegetale, produse chimice, alimente, material plastic și cauciuc, textile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare