Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, anunță că, la șase luni de la tragedia produsă în cartierul Rahova, a organizat o întâlnire cu administratorii din blocurile afectate, pentru a discuta situația actuală și pașii următori.
Vlad Popescu Piedone, mesaj către locuitorii blocului: ”Înțeleg durerea și nemulțumirile oamenilor care au trecut prin această tragedie. Nu i-am uitat și nu îi vom lăsa singuri. Vom continua să fim alături de fiecare familie afectată și să găsim soluții concrete, astfel încât acești oameni să își poată relua viața în condiții normale”
”6 LUNI DE LA TRAGEDIA DIN RAHOVA: CONTINUĂM DEMERSURILE PENTRU SPRIJINIREA FAMILIILOR AFECTATE
În contextul împlinirii a șase luni de la tragedia produsă în cartierul Rahova, am organizat o întâlnire cu administratorii din blocurile afectate, pentru a discuta situația actuală și pașii următori, dar și pentru a analiza măsurile implementate până în prezent.
Încă din primele momente de după producerea evenimentului, am dispus mobilizarea resurselor necesare pentru sprijinirea familiilor afectate, prin acordarea de ajutoare de urgență, organizarea de centre de donații, în colaborare cu Crucea Roșie Sector 5 și distribuirea de pachete de sprijin.
Cu ajutorul colegilor de la salubrizare, am curățat zona imediat după ce organele de anchetă de la fața locului au permis acest lucru. Totodată, colegii de la infrastructură au oferit sprijin pentru sigilarea intrărilor în bloc, iar colegii noștri din cadrul Poliției Locale Sector 5 încă de atunci asigură paza 24/24 .
Cu ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, au fost identificate soluții de cazare pentru persoanele evacuate, fiind asigurat și transportul acestora. Locatarii au beneficiat și de acces la servicii medicale și sprijin pentru refacerea actelor de identitate. Totodată, am dispus scutirea de la plata taxelor și impozitelor locale pentru persoanele afectate, ca măsură concretă de sprijin.
De asemenea, Consiliul Local Sector 5 a aprobat decontarea cheltuielilor pentru rebranșarea la rețelele de energie electrică și gaze naturale pentru blocurile afectate din zona deflagrației, sumele fiind asigurate din fondul de rezervă bugetară.
În paralel, au fost realizate toate demersurile administrative necesare pentru intervenția asupra imobilului afectat, fiind emisă autorizația de construire pentru lucrările de punere în siguranță și consolidare. Documentația a fost tratată cu prioritate, astfel încât lucrările să poată începe în cel mai scurt timp.
În primele zile de după explozie, am reparat în regim de urgență, Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu”. Forța exploziei a provocat spargerea numeroaselor geamuri ale liceului, căderi de tencuială, bucăți de moloz și de tâmplărie răspândite prin clasă. Încă de atunci, clasele au fost aduse la starea inițială în cel mai scurt timp posibil, însă din motive de siguranță încă nu s-a permis desfășurarea orelor de curs.
Înțeleg durerea și nemulțumirile oamenilor care au trecut prin această tragedie. Nu i-am uitat și nu îi vom lăsa singuri. Vom continua să fim alături de fiecare familie afectată și să găsim soluții concrete, astfel încât acești oameni să își poată relua viața în condiții normale.
Cu stimă, Vlad Popescu Piedone! Primarul Sectorului 5”.



