Preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, a apreciat că decizia PNL de a-l susţine pe Nicuşor Dan, înaintea desemnării unui candidat comun al USR PLUS, a destabilizat Alianţa USR-PLU, însă şi-a exprimat convingerea că cele două partide vor face faţă „foarte bine” acestei situaţii.
„Probabil că (liberalii, n.r.) aveau nevoie să arate că undeva – undeva unde se vede – pot acţiona responsabil. Şi pentru asta merită lăudaţi. De asemenea, din punct vedere politic – sau politicianist – competitorul principal al PNL este Alianţa USR PLUS. Ce a reuşit PNL cu mişcarea de ieri a fost, într-adevăr, să destabilizeze Alianţa USR PLUS şi, cumva, să scoată la suprafaţă o oarecare vulnerabilitate. Pentru că, da, să faci politică altfel, să faci politică transparent, câteodată ia timp, ia resurse şi încetineşte procesele. E o vulnerabilitate pe care noi ne-am asumat-o, vrând să facem lucrurile altfel. Poate că ar fi trebuit să facem lucrurile ceva mai repede. Cu siguranţă, şi noi puteam să facem lucrurile mai bine. Şi e o lecţie de învăţat pentru noi, la PLUS, şi pentru USR PLUS. Dar cred că în interes public, în interesul oamenilor nu are cum să fie alegerea candidatului de către un şef de partid sau de către mai mulţi şefi de partide”, a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.ro.
Vlad Voiculescu, candidat din partea PLUS la Primăria Capitalei, a anunțat vineri că se retrage din cursa pentru primăria Capitalei. „Eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd care sunt negocierile”, a spus Voiculescu.