Vlad Voiculescu, după decizia referitoare la vaccinuri: Domnii Rafila şi Ciucă au respins orice negociere fără să ofere măcar un răspuns propunerii Pfizer

În 2023, România s-a aliniat cu Ungaria lui Orbán și cu Polonia extremei drepte. Acum plătește câteva sute de milioane de euro în plus și cca. 150.000 de euro dobânzi pe zi pentru această decizie, spune fostul ministru Vlad Voiculescu. 
Când Comisia Europeană și Pfizer au oferit tuturor statelor membre o cale de ieșire negociată din contractele de vaccinuri COVID-19, re-eșalonare, reducere de volum, flexibilizare, douăzeci și patru de țări au acceptat. Trei au refuzat: Ungaria lui Viktor Orbán, Polonia condusă atunci de extrema dreaptă, și România, unde domnii Rafila și Ciucă au respins orice negociere fără să ofere măcar un răspuns propunerii Pfizer.
Aceasta este compania în care s-a plasat România în 2023. Acum vine nota de plată.
O instanță din Bruxelles a obligat recent statul român să preia aproape 29 de milioane de doze de vaccin și să plătească 564.341.953,50 euro plus dobânzi. Decizia nu este definitivă – dar era previzibilă, și slăbește și mai mult poziția României în procesul care continuă. Dobânda conform legii belgiene este de 8–12% anual. Fiecare an de întârziere costă între 50 și 60 de milioane de euro. Din 2023 și până azi: aproximativ 3 ani. La un calcul simplu, dobânda depășește 150.000 de euro pe zi.
Și, ca să fie tabloul complet: România este singura țară din UE în care nu te poți vaccina anti-COVID nici dacă vrei – de la mijlocul lui 2024 încoace. În toate celelalte state membre vaccinul e gratuit și disponibil.
──────────────────────
𝗖𝘂𝗺 𝘀-𝗮 𝗮𝗷𝘂𝗻𝘀 𝗮𝗶𝗰𝗶, 𝗽𝗮𝘀 𝗰𝘂 𝗽𝗮𝘀
𝗠𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟭: Premierul Florin Cîțu decide participarea României la contractul european de achiziție comună. Cantitatea asumată: 39 de milioane de doze. Pfizer a făcut investiții masive și fără precedent pentru a construi o linie de producție în Europa, la cererea statelor membre – funcționând ca o poliță de asigurare colectivă împotriva pandemiei.
𝗜𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮: Ministrul Alexandru Rafila semnează Formularul de Comandă pentru cele ~39 de milioane de doze – un act de implementare a unei obligații deja existente. Tot în 2022, același ministru Rafila suspendă orice livrări de vaccinuri.
𝗠𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟯: Pfizer și Comisia Europeană vin cu propunerea de flexibilizare. România – alături de Ungaria și Polonia – alege să nu răspundă. Celelalte 24 de state negociază și scapă.
𝗙𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟰: Pfizer depune acțiunea în instanță la Bruxelles.
──────────────────────
𝗖ât ne 𝗰𝗼𝘀𝘁ă, 𝗰𝗼𝗻𝗰𝗿𝗲𝘁
Suma principală: 564.341.953,50 euro pentru cele 28.940.613 doze rămase nelivrate, la 19,50 euro/doză. La aceasta se adaugă dobânzile de 8–12% anual conform legii belgiene, adică 50–60 de milioane de euro pe an. Refuzarea înțelegerii negociate oferite de Pfizer tuturor statelor europene ne costă în plus între o treime și jumătate din valoarea contractului. Faceți voi calculul.
──────────────────────
𝗥ă𝘀𝗽𝘂𝗻𝘀𝘂𝗿𝗶 𝗹𝗮 î𝗻𝘁𝗿𝗲𝗯ă𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗯𝘂𝗻 𝘀𝗶𝗺ț
𝗔 𝗰𝘂𝗺𝗽ă𝗿𝗮𝘁 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗲 𝘃𝗮𝗰𝗰𝗶𝗻𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲𝗰â𝘁 𝗮𝗹𝘁𝗲 țări?
Nu. România a cumpărat mai puține vaccinuri decât media europeană. România și Polonia au cumpărat mai puține doze per capita decât toate țările mari – Germania, Franța, Italia, Spania – și au înregistrat totodată cele mai mici rate de vaccinare din UE.
𝗔 𝗽𝗹ă𝘁𝗶𝘁 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 𝘂𝗻 𝗽𝗿𝗲ț 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗲?
Nu. Prețul de 19,50 euro/doză negociat la nivel UE a fost cel mai mic preț pentru acest vaccin din întreaga lume.
𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗱𝗲𝗰𝗶𝘀 𝗮𝗰𝗵𝗶𝘇𝗶ți𝗶𝗹𝗲?
Premierul Florin Cîțu a decis toate achizițiile de vaccinuri din 2021. Ministrul Rafila a semnat fișa de comandă în ianuarie 2022 – un act de implementare a unei obligații deja asumate – și ulterior a suspendat livrările.
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝘂 𝗮 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗶𝘁 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮 𝗻𝗶𝗰𝗶𝘂𝗻 𝘃𝗮𝗰𝗰𝗶𝗻 î𝗻 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗶𝗶 𝗮𝗻𝗶?
Este o întrebare care ar trebui pusă în primul rând ministrului Rafila. Ultimele achiziții comune de vaccin anti-COVID la nivel european s-au făcut în octombrie 2025 (14 țări participante) și în ianuarie 2025 (17 țări participante, 146 de milioane de doze disponibile). România nu a participat la niciuna.
──────────────────────
𝗖𝗲 𝗼𝗽ți𝘂𝗻𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗿𝗲 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮
Aceleași pe care le avea și în 2023: să negocieze cu Pfizer o soluție. Guvernul Bolojan a făcut acum câteva săptămâni ceea ce ar fi trebuit să facă guvernul Ciucă acum câțiva ani: a dat mandat ministrului sănătății să poarte urgent negocieri cu Pfizer și să ajungă la o înțelegere. Este târziu, dar rămâne singurul lucru responsabil de făcut. Și, după cum responsabil din partea Pfizer ar fi să vină cu deschidere în această speță, nu cred că își permite vreuna dintre părți altceva.
──────────────────────
PS: Am fost demis pe 14 aprilie 2021 – o lună înainte de semnarea acestui contract. Nici măcar nu se vorbea despre el la acea dată. Precizez asta în caz că îi vine cuiva ideea să arunce cu ceva în direcția asta.
PPS Pun in comentariu cererea de trimitere în judecată a Pfizer, găsită pe website-ul unui ziar belgian. Găsiți detalii acolo.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare