Vlad Voiculescu: Pacienții au fost nevoiți să aştepte ore în ambulanţe şi ore la triaj

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că „probabil” deja sunt mai mulţi pacienţi cu forme grave de COVID-19 decât toate paturile ATI din ţară. „Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, susţine el, adăugând că asta arată cât de importante erau vaccinarea şi măsurile de prevenţie, potrivit Agerpres.

„Astăzi dacă cineva a sunat la 112 şi a cerut o ambulanţă în Bucureşti a trebuit cel mai probabil să aştepte cel puţin o oră în telefon. Tot astăzi pacienţi au trebuit să aştepte ore în ambulanţe şi ore la triaj, pentru că medicii – puţini, sau medicul – pentru că se întâmplă să fie şi unul singur pe secţie chiar la spitale judeţene mari –  tocmai încercau să resusciteze pe cineva. Probabil că deja avem mai mulţi pacienţi cu forme grave de Covid19 decât TOATE paturile ATI din ţara asta. Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, afirmă Vlad Voiculescu, joi seară, într-o postare pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare