Vlad Voiculescu: Rafila reprezintă un sistem feudal, care e deranjat de ce face bine un ONG. În viziunea statului, cei care fac bine trebuie pedepsiți

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a făcut mai multe declarații recent, la Prima TV, despre spitalul pentru copiii bolnavi de cancer construit de la zero de Asociația ”Dăruiește Viață”, scrie b1tv.ro.

El a spus că „nu este spitalul fundației, este o clădire a ”Marie Curie”” și că ministerul nu ține corespondența privind avizarea și autorizarea cu asociația, ci cu „conducerea spitalului căruia îi aparține această clădire”. Rafila a acuzat, totodată, „o presiune mediatică” din partea mass-media pentru avizarea spitalului.

 

„Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi ajute. Am avut discuţii, sunt doar nişte informaţii deocamdată, nu pot face decât pe baza unor documente contabile”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rafila.

În replică, Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, l-a acuzat pe Rafila că „minte, repet minte când susține că noi nu am predat totul spitalului sau ministerului. Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie”. Ea a mai spus că oamenii trimiși de Rafila „au cerut documente ce exced prevederile legale (de ex dovada plăților pentru fiecare factură în parte, contracte ete), documente pe care, de asemene, le-am furnizat”.

„Am spus stop abuzului atunci când ni s-a cerut să scriem „CONFORM CU ORIGINALUL” și să semnăm pe fiecare document în parte, adică pe mii de pagini. Căci asta face Ministrul Sănătății de câteva luni, abuz. Abuz, manipulare și bețe în roate.

Sper ca acesta atac al unui ministru asupra unui proiect al societății civile să primească reacția cuvenită, căci aici nu e vorba doar despre Daruieste Viata, e vorba despre cei 350.000 de donatori, despre noi toți și despre felul în care aleg guvernanții să ne trateze, chiar și atunci când le facem treaba”, a mai scris Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Despre această situație a vorbit și Vlad Voiculescu, fost ministru USR al Sănătății, într-o intervenție în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu pe B1 TV. Voiculescu a spus că Rafila „reprezintă un oarecare sistem feudal care se arată deranjat de tot ce face bine un ONG” și că, în general, statul are reacții agresive când cineva muncește, are o realizare și face practic ce ar fi trebuit să facă statul.

„Dvs vă gândeați că statul român e bine intenționat și relativ capabil? Trebuie să ne reglăm așteptările când vine vorba de oameni ca dl prof Rafila, care reprezintă ceva în statul român. Domnia sa nu reprezintă Ministerul Sănătății neapărat. Cu mult înainte să reprezinte Ministerul Sănătății, dumnealui reprezintă un oarecare sistem feudal care se arată deranjat de tot ce face bine un ONG, de ce face bine ”Dăruiește viața”. Oricine a renovat un pat într-un spital vă poate spune ce dificultăți a întâmpinat în general cu mai marii spitalului, fie că a fost deranjat un profesor că i s-a micșorat biroul, fie că vorbim de managementul spitalului, care deodată a descoperit că are probleme juridice, contabile.

Observăm statura princiară a dlui Rafila, adică dumnealui decide să plece de la prezumția de nevinovăție, dumnealui le-a primit, dumnealui a trimis pe cineva și noi ar trebui să contabilizăm toate astea, să vedem profesionismul desăvârșit. Are același tip de atitudine ca dl Iohannis – s-a deranjat.

Dumnealui nu-i servește pe copiii de acolo, pe românii care vor ca copiii români să fie tratați mai bine, nu are treabă nici cu copiii, nici cu adulții. Dumnealui e ministru acolo că l-a pus PSD și niște prieteni ai domniei sale și de acolo mai întinde câte o mână, mai aruncă câte un os, mai deschide câte o ușă…

Oricine face ceva care atinge în cea mai mică măsură interesul feudalismului din sistem sau din politica înaltă e vinovat și trebuie să se aștepte la mult mai rău decât atât. Nu m-aș mira să vedem în săptămânile, lunile viitoare diverse investigații ale Corpului de control al ministrului, ale Corpului de control al premierului. Cine știe, poate o factură de acolo e cu 10 lei mai mare decât trebuia sau i se pare cuiva din Corpul de control că trebuia”, a declarat Vlad Voiculescu.

De altfel, după cum a scris chiar Oana Gheorghiu pe Facebook, lucrurile chiar se îndreaptă în această direcție: „Am avut de-a lungul timpului atacuri din zona politică, am avut inclusiv un control al Agenției de Prevenire a Spălării Banilor, suntem sub lupa autorităților și cu siguranță sub lupa vânătorilor de vrăjitoare. Toate aceste lucruri ne-au făcut să lucrăm și mai riguros, cu transparență maximă și cu atenție la detalii”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare