Vlad Voiculescu (USR) vede certificatul verde ca pe o măsură de relaxare, nu una restrictivă

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat că premierul interimar Florin Cîţu spune foarte des „am cerut”, referindu-se la rezolvarea problemelor din Sănătate, susţinând că el a început să creadă că dacă pronunţă cuvinte acestea creează „noi realităţi” şi dacă cere ceva, atunci acel lucru trebuie deja să se întâmple şi totul „se va aşeza în mod magic”, scrie news.ro.

Vlad Voiculescu a declarat, joi seara, la Profit News, că era evident că spitalele vor fi copleşite, fiind un număr mare de nevaccinaţi şi fără măsuri de restricţii.

„Cu un număr atât de mare de oameni nevaccinaţi, fără măsuri de prevenţie, adică fără acele măsuri pe care trebuiau să le ia autorităţile încă din vară, introducerea certificatului verde, măsuri un pic mai stricte cu care oamenii să se obişnuiască, inclusiv pe timpul verii, aşa cum a fost peste tot în Europa, era evident că spitalele vor fi copleşite”, a afirmat Voiculescu.
El a susţinut că Florin Cîţu crede că, dacă pronunţă cuvinte, atunci acele lucruri se întâmplă de la sine.
„Îl aud foarte des pe domnul fost premier sau premier demis cum spune: am cerut. Noi toţi am cerut. Cred că dumnealui, o chestiune foarte personală aici, când i-a dat cineva o funcţie, că i-a dat cineva o funcţie, nu a fost ales, a început să creadă dânsul că pronunţă cuvinte şi cuvântul devine fiinţă, cuvântul creează noi realităţi. Dacă dumnealui cere ceva, lucrul ăla deja trebuie să se întâmple şi totul trebuie să se aşeze sau se va aşeza în mod magic. Lucrurile nu stau aşa, trebuie să pleci de la o realitate şi, dacă nu aloci fonduri, şi dacă nu iei măsuri de prevenţie şi dacă relaxezi toate măsurile de prevenţie chiar odată cu 15 mai şi dintr-o dată se prăbuşeşte vaccinarea, evident că vei ajunge într-o criză ca asta”, a declarat Vlad Voiculescu.
El consideră că certificatul verde trebuia introdus din vară ca o măsură de relaxare.
„Certificatul verde ar fi trebuit să fie prezentat şi să fie introdus ca o măsură de relaxare. Pleci de la restricţii, restricţii foarte dure şi apoi relaxezi lucrurile aşa încât să păstrezi oamenii în siguranţă şi să dai economiei, vieţii sociale, posibilitatea să se desfăşoare. Asta este raţiunea certificatului verde, o raţiune care a fost respinsă de preşedinte, respinsă de premier. Asta ar fi fost mersul firesc al lucrurilor. Dacă nu ţi-ai dat Bacalaureatul la timp e bine să ţi-l dai mai târziu. Dacă nu ai făcut un alt lucru la timp, e bine să îl faci ceva mai târziu, dar ideal ar fi fost să le faci la timpul lor”, a explicat fostul ministru al Sănătăţii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare