Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov, fostul lider sovietic şi preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Studii Socio-Economice şi Politice, cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani.
„Sunteţi considerat, în mod justificat, un politician şi om de stat cu experienţă şi influenţă, precum şi o persoană care a jucat un rol semnificativ în istoria Rusiei şi a lumii. Important este să continuaţi să lucraţi din greu, acordând o atenţie constantă activităţilor sociale semnificative şi implementând proiecte umanitare cruciale”, a subliniat Putin în mesajul postat cu ocazia zilei de naştere a lui Gorbaciov, citat de News.ro.
Mihail Gorbaciov este un politician şi om de stat rus renumit. A fost ultimul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1985-1991), dar şi primul şi singurul preşedinte al Uniunii Sovietice (1990-1991).
El a primit, de asemenea, Premiul Nobel pentru Pace în 1990.