Voiculescu, prima reacție după demitere: Mandatul a pus punct unui șir de 113 zile de ciocniri între mentalități

Vlad Voiculescu a avut, vineri, prima ieșire publică după ce a fost demis de la ministerul sănătății.

„Mandatul meu s-a încheiat și asta a pus punct unui șir de 113 zile de mandat, 113 zile de ciocniri între mentalități.

Acesta este motivul pentru care mulți dintre noi am intrat în politică. Nu doar pentru a schimba doar lucruri punctuale, ci pentru a încerca să schimbăm și lucruri mai mari, și anume mentalitățile.

Aș prefera să fiu sincer și să vă spun că îmi e teamă pentru oamenii din țara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuți de politicieni doar ca un electorat.

Am crezut că premierul numit de o coaliție în care s-au stabilit reguli clare nu va folosit forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin mai degrabă de cariera sa politică.

Am insistat la începutul acestui an ca vaccinarea să fie făcută mai întâi pentru bătrâni și bolnavi. A fost decizia altcuiva ca lucrurile să se întâmple altfel”, a spus Voiculescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare