Voluntari din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” au participat, sâmbătă, la Ziua Curățeniei Naționale

Conform unui comunicat de presă, Administrația Națională „Apele Române”(ANAR), instituție aflată sub coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, a desfășurat de Ziua Curățeniei Naționale acțiuni de colectare a gunoaielor care sunt aruncate pe malurile cursurilor de apă și ale acumulărilor hidrotehnice aflate în administrarea ANAR.

”Acțiunile de ecologizare au fost realizate cu ajutorul salariaților din Administrațiile Bazinale de Apă (ABA) și Sistemelor de Gospodărire a Apelor (SGA), a unor membri ai familiilor acestora (copii), precum și a elevilor din școlile situate în zonele respective.

Voluntarii au folosit 6.124 saci menajeri și 3.271 de perechi de mănuși de protecție. Totodată, au fost utilizate 64 de utilaje pentru colectarea și transportul deșeurilor colectate. Înainte de efectuarea transporturilor în zonele de depozitare special amenajate, gunoaiele au fost sortate de voluntari.

anarLa Ziua Curățeniei Naționale au participat 2.219 voluntari din cadrul ANAR care au strâns 3.636 de saci de gunoi și 85 de tone de deșeuri, acestea din urmă fiind transportate cu basculante.

ANAR a participat la acest proiect atât pentru a face curățenie în zonele administrate, cât și pentru a atrage atenția cetățenilor care aruncă deșeuri pe malurile și cursurile de apă cât este de important ca această resursă vitală să fie nepoluată!” s-a precizat în comunicatul MINISTERULUI APELOR ȘI PĂDURILOR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare