Vosganian: A fost adoptată o nouă HG privind prelungirea stării de alertă, într-un total dispreț al hotărârii instanțelor de judecată

Fostul lider liberal Varujan Vosganian spune, pe Facebook, că decizia de prelungire a stării de alertă a fost luată într-un dispreţ total faţă de deciziile instanţelor de judecată care au declarat nelegală succesiunea stărilor de alertă pe teritoriul României.
  • „A fost adoptată o nouă Hotărâre privind prelungirea stării de alertă, într-un total dispreț al hotărârii instanțelor de judecată care socotesc că o astfel de procedură e neconstituțională. Din ce spune dl Arafat deducem două lucruri:
a)măsurile anulate de instanţe erau de bun simț, cu alte cuvinte Justiția e cam nesimțită;
b) dacă Justiției nu-i convin măsurile, le poate anula, dar cum procedurile judiciare durează destul de mult, anularea vine mult după ce termenul de aplicare a trecut, așa că prinde orbul, scoate-i ochii.
Mergând pe ideea că ni se bagă pe gât, prin HG, încă un set de restricții care, potrivit Constituției, se pot adopta numai prin lege, să rețin, totuși câteva lucruri:
– E pentru prima oară când între persoanele vaccinate și cele nevaccinate, dar testate, nu se mai fac discriminări, ceea ce e un lucru bun.
– Nu există nicio obligativitate pentru persoanele vaccinate să se testeze (cu excepția celor care lucrează în infrastructurile critice), ceea ce e un lucru rău.
Persoanele vaccinate vor fi, în continuare, focare nestingherite de contagiune. Chiar dacă vaccinul oferea o oarecare protecție pe termen scurt, există cel puțin 3 milioane de persoane vaccinate înainte de 1 iulie care pot fi socotite, practic, nevaccinate, dar care se bucură de îngăduința de a fi considerate vaccinate, deci netestabile, cu consecințe directe asupra numărului de infectări”, a scris Vosganian.
  • Într-o postare anterioară, Vosganian scria:

„Unul dintre motivele care mă fac să nu am încredere în autoritățile politice și sanitare este natura arbitrară, contradictorie, să nu zic de-a dreptul absurdă, a măsurilor luate în timpul epidemiei de coronavirus. Iată, în cele ce urmează, o comparație ce frizează absurdul de care pomeneam.

Secretarul apărării din Guvernul Statelor Unite ale Americii, Lloyd Austin, trăiește într-o zonă roșie d.p.v. epidemiologic (SUA), aflată în plină expansiune a variantei Omicron. El este vaccinat de trei ori. Ieri, Austin a fost testat pozitiv COVID. Fiind bolnav, va sta 5 (cinci) zile în carantină.
Varujan Vosganian trăiește într-o zonă verde (România) și nu este vaccinat. Să presupunem că se reîntoarce dintr-o vizită din altă zonă verde (Armenia). Atât Armenia cât și România au cazuri rarisime de contagiune cu varianta Omicron. La întoarcerea în țară, Vosganian se testează PCR și rezultă că e negativ. Fiind sănătos, Vosganian va sta 10 (zece) zile în carantină, adică de două ori mai mult timp decât Lloyd Austin, care e bolnav.
Pornind de la prezumția că nu sunt chiar idiot, nici eu și nici grupul nostru de prieteni de pe Facebook, poate cineva să-mi explice cum pot fi amândouă măsurile corecte în același timp? Că tot ziceam că nu sunt idiot, nu-mi spuneți povestea aia cu vaccinatul, de vreme ce, în ziua de 3 ianuarie 2022, eu, cel nevaccinat COVID, sunt sănătos, iar cel vaccinat de trei ori COVID e bolnav”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare