Deputatul ALDE Varujan Vosganian le-a cerut europarlamentarilor Dacian Cioloş şi Rareş Bogdan să ceară şi ei la Bruxelles, prin intermediul grupurilor din care fac parte, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor europeni, astfel încât să existe echitate cu ţara noastră, unde parlamentarii români au rămas fără pensii speciale.
„În perioada de tranziţie, ideologia predominantă n-a fost nici stânga, nici dreapta, ci a fost populismul şi asta s-a văzut limpede anul trecut, în chestiunea alocaţiilor pentru copii. Populismul nu înseamnă să iubeşti poporul, ci să te foloseşti de popor. Acest proiect de lege îmi ridică unele probleme şi de conştiinţă, dar şi de probitate politică. În primul rând, aş vrea să ştiu care este salariul mediu şi pensia media pe aceste diverse categorii, care e punctul mediu de pensie, ca să ştim exact ce decalaje reparăm”, a declarat Vosganian la dezbaterea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale.
El a mai spus că vrea să ştie care este reglementarea în alte ţări, „ca să ştim dacă nu cumva inventăm noi din nou roata”. Am mai trecut prin asta.
- „Eu nu votez personal această lege până când domnii Rareş Bogdan şi Dacian Cioloş, care au răcnit ca din gură de şarpe să tăiem pensiile speciale, nu vor cere în numele PNL şi USR la Bruxelles Comisiei Europene să taie indemnizaţiile de vechime ale parlamentarilor europeni.
Nu mi se pare normal ca un parlamentar care ajunge ministru de Finanţe în România să nu aibă nicio compensare, în timp ce un parlamentar care ajunge un funcţionar de rangul IV la Banca Mondială să aibă pensie specială. Cu alte cuvinte, în România eşti privilegiat dacă îţi faci treaba la Bruxelles. Păi, haideţi să mutăm Parlamentul la Bruxelles, că oricum o parte din ceea ce decide vine de acolo! (…) Eu vreau să votez în cunoştinţă de cauză, nu mă pronunţ nici pentru da, nici pentru nu, pentru că nu am toate elementele. Ori amânăm dezbaterile până când vin aceste lucruri pe care le-am cerut, ori ne întoarcem la comisii pentru a regla aceste lucruri. (…) Apelul meu este public la domnul Cioloş şi la acest club iacobin care se cheamă USR şi la PNL şi la domnul Rareş Bogdan”, a mai susţinut Vosganian.
El a solicitat retrimiterea proiectului la comisii, aceasta fiind respinsă de 230 de deputaţi.