Vrancea: Trei tineri, între care 2 minori, bănuiţi de furtul mai multor autoturisme, depistaţi de poliţişti

Trei tineri, între care doi minori, de 14 şi 16 ani, bănuiţi de furtul mai multor autoturisme, au fost depistaţi de poliţişti, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. ‘Luni, 25 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Slobozia Bradului au identificat un tânăr de 18 ani şi doi minori în vârstă de 14, respectiv 16 ani, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de distrugere şi a mai multor infracţiuni de furt în scop de folosinţă a unor autoturisme’, a precizat IPJ Vrancea. Potrivit Poliţiei, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, cei trei tineri au sustras în scop de folosinţă şi au distrus un autoturism ce aparţine unui bărbat din comuna Slobozia Bradului, precum şi autoturismul unui bărbat de 59 de ani, din localitatea Tîmboeşti. Cei trei tineri sunt bănuiţi şi de săvârşirea altor infracţiuni de furt în scop de folosinţă, furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare