Vrancea:Un bărbat a intrat într-un parapet după ce s-a urcat la volan fără permis, băut şi drogat

Un bărbat de 28 de ani, din Slobozia Bradului, a intrat în parapetul unui pod, pe drumul naţional DN2 – E85, luni dimineaţa, după ce s-a urcat la volan fără a poseda permis de conducere, băut şi sub influenţa substanţelor psihoactive, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

‘Luni dimineaţă, în jurul orei 4,40, un bărbat de 28 de ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 2 – E85, în localitatea Goleşti, a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe podul peste râul Milcov. Poliţiştii Serviciului Rutier care s-au deplasat la faţa locului l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au testat şi pentru consum de substanţe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru amfetamină şi metamfetamină’, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Poliţiei, în urma verificărilor a reieşit faptul că bărbatul nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare