Vreme neobișnuit de caldă în perioada următoare, 14.10 – 11.11

În săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice, au anunțat sâmbătă meteorologii.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări, potrivit realitatea.net.

În săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019m temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi ușor deficitar la nivelul întregii țări.

În săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile vestice și sud-vestice și apropiate de cele normale pentru acest interval în restul țării.

Săptămâna 04.11.2019 – 11.11.2019 va fi caracterizată cu medii ale valorilor termice ușor mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare