Washingtonul aprobă un contract pentru modernizarea flotei poloneze de avioane de luptă F-16

Statele Unite ale Americii au anunţat miercuri un contract de 7,3 miliarde de dolari pentru modernizarea flotei de avioane de luptă F-16 în Polonia, ţară membră a NATO şi vecină cu Ucraina care se confruntă cu agresiunea rusă, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest proiect de vânzare, care a fost aprobat de Departamentul de Stat, dar mai trebuie să primească aprobarea Congresului american, urmează să permită „întărirea securităţii unui aliat al NATO”, „modificând şi aducând la nivel” flota poloneză de F-16, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Washington.

„Modernizarea la mijlocul duratei de viaţă a aparatelor F-16 Viper va întări capacităţile de apărare şi de supraveghere aeriene ale Poloniei”, adaugă comunicatul.

Avionul de vânătoare F-16 este unul dintre cele mai bune aparate ale armatei americane şi este utilizat în numeroase conflicte începând cu anii 1990.

Ucraina a anunţat în luna august că a primit din Occident primele sale F-16, pe care ţara le cere fără încetare de doi ani de zile, pentru a putea face faţă invaziei ruse.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare