„Ministerul Dezvoltării a epuizat creditele bugetare alocate Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru anul în curs…”, ne anunță ministrul Cseke Attila. Prin urmare, în timp ce premierul Florin Cîţu este în campanie electorală pentru șefia PNL și se laudă că toate investițiile care sunt în derulare prin PNDL vor merge mai departe, că facturile vor fi plătite, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației îl contrazice informând primăriile, printr-o scrisoare, că au fost „EPUIZATE” fondurile din PNDL, pentru anul în curs., spune deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, pe facebook.
Social democratul precizează că, deși vara este cel mai bun sezon pentru construcții, ministerul recomandă „SISTAREA” lucrărilor, asta înseamnă încă un an pierdut și multe firme care vor fi băgate în faliment.
Weber: De fapt, această scrisoare transmisă UAT-urilor, prin care acestora li se comunică faptul că creditele bugetare alocate au fost epuizate, demonstrează incompetența acestei guvernări și modul neprofesionist în care a fost construit bugetul.
”Deci, cine minte? Ministrul Dezvoltării, atunci când anunță primarii că s-au epuizat fondurile, sau premierul Cîțu, când afirmă că fondurile vor fi plătite?
Este inadmisibil ca premierul să aibă un discurs public total diferit față de ministrul care gestionează aceste fonduri.”, conchide deputatul Weber.