Weekend de creație IT la Guvern
-
Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civi, Violeta Alexandru a participat la deschidere
În acest weekend (8-9 octombrie), Guvernul României găzduiește un wekend de creație IT.Conform comunicatului de presă este primul maraton digital GovITHub, cu peste 100 de participanți – bursieri și voluntari ai proiectului GovITHub.
GovITHub este programul guvernamental care își propune să creeze comunitatea celor care cred într-un viitor digital pentru România prin transformarea serviciilor publice cu ajutorul tehnologiei. Un spațiu în care cei cu talent și spirit inovator se intersectează cu cei ce au experiența și rigoarea administrației publice, GovITHub reunește specialiști, antreprenori și factori de decizie cu scopul comun de a rezolva probleme stringente ale serviciilor publice și de a transforma modul în care statul interacționează cu cetățenii și cu mediul antreprenorial
Conceptul evenimentului este cel de „hackaton” – așa cum este cunoscut în mediul profesional de IT. Tinerii selectați prin program se vor reuni și vor lucra împreună, timp de două zile, pe echipe, pentru dezvoltarea unor prototipuri ale primelor proiecte.
Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civi, Violeta Alexandru a participat la deschidere
Singurul Ministru prezent a fost doamna Violeta Alexandru, Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic care a ținut să mulțumească participanților pentru că lucrează pentru dezvoltarea și debirocratizarea administrației publice, transmițănd și faptul că se simte onorată să facă echipă.
În același timp doamna Ministru Violeta Alexandru a ținut să menționeze, le-a precizat celor care vor participa la acest proiect, că se vor confrunta cu probleme legate de calitatea precară a bazelor de date din administrație și să nu se lase să meargă înainte cu aceste programe.
Acest ”Weekend de creație IT” cum l-am denumit noi pentru a înțelege toată lumea cât de cât despre ce este vorba a început în această dimineață de la 9.30 la Palatul Victoria, sala Transilvania cu o sesiune introductivă urmată de o altă sesiune unde Bursierii GovITHub vor prezenta o serie de proiecte la care voluntarii se pot implica și lucra împreună, pe echipe și se termină duminică la ora 19.
ecopolitic.ro