Copiii şi tinerii din familiile vulnerabile au mai multe şanse decât alţi copii şi tineri să se confrunte cu încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi abuz emoţional, fizic şi sexual. Ca o consecinţă a experienţelor trăite, aceştia sunt mai vulnerabili să devină victime din partea altor copii, tineri sau adulţi, se arată într-un
articol scris în colaborare cu psih. dr. Gabriela Dumitriu (psiholog clinician & psihoterapeut specializat în lucrul cu copii şi familii în situaţii de criză).
Conform unui studiu realizat de World Vision România, aceste vulnerabilităţi sunt reflectate prin date statistice alarmante care evidenţiază nevoia de sprijin şi protecţie sporită pentru aceşti copii.
Întrebaţi dacă ar fi victima unui abuz:
* doar 3 din 5 copii spun că ar vorbi cu părinţii,
* unul din doi ar anunţa poliţia,
* doar 1 din 5 copii ar suna serviciile sociale care se ocupă de protecţia copiilor.
Datele îngrijorătoare au fost raportate şi privind frecvenţa unor astfel de cazuri:
* 1 din 6 copii ştie de prieteni sau cunoscuţi care au căzut victime,
* peste 80% din victime erau fete,
* 46% din victime aveau între 14 şi 18 ani, cu 35% sub vârsta de 14 ani.
Iar dintre aceste victime, studiul World Vision România a relevat că:
* 2 din 5 au spus părinţilor,
* doar 3 din 10 copii abuzaţi au anunţat poliţia,
* şi doar 1 din 5 au spus prietenilor.
„Copiii şi adolescenţii au nevoie constant de siguranţă în toate aspectele vieţii lor: acasă, la şcoală şi în comunitate. Acest lucru este esenţial pentru dezvoltarea lor emoţională şi psihologică sănătoasă. Datele recente subliniază cât de crucial este un efort coordonat şi concentrat din partea tuturor părţilor implicate – familie, educatori, autorităţi şi societatea civilă – pentru a construi şi menţine un mediu sigur şi de susţinere pentru copiii şi adolescenţii din comunităţile vulnerabile. Educarea despre cum să se protejeze nu este doar despre prevenirea pericolelor, ci şi despre dotarea lor cu abilităţi de gândire critică, pentru a putea identifica şi răspunde adecvat situaţiilor potenţial periculoase.” a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.
Cum pot recunoaşte copiii, adolescenţii şi părinţii abuzul
Un prim pas în identificarea acestor situaţii este cunoaşterea caracteristicilor procesului de grooming, atât de către părinţi, cât şi de către copii/adolescenţi. Există un fond de vulnerabilitate crescut în cazul copiilor care au nevoi neîmplinite în cadrul familiei, respectiv în cazul copiilor din comunităţile vulnerabile.
Fie că este vorba despre nevoi de comunicare, de a fi ascultaţi sau înţeleşi, de a primi afecţiune şi suport necondiţionat, carenţele în orice domeniu vor crea o vulnerabilitate pe care se poate construi o situaţie de abuz.
În cazul adolescenţilor care petrec timp pe reţelele de socializare, cunoaşterea caracteristicilor şi a etapelor abuzului îi va ajuta să identifice la timp potenţialii abuzatori, încă din fazele incipiente ale procesului de grooming.
Disponibilitatea exagerată a unui adult, suportul necondiţionat, ofertele emoţionale sau financiare, complimentele, curiozitatea susţinută în legatură cu aspecte personale din viaţa adolescentului sunt tot atâtea motive care ar trebui să creeze suspiciune.
Expunerea imediată a oricărui comportament nefiresc din partea unei persoane adulte sau din partea oricărei persoane va preveni o situaţie de victimizare. Deloc de neglijat, în aceste situaţii, este atenţia şi disponibilitatea persoanelor de ataşament din mediul copilului.
Cele mai multe abuzuri, asa cum s-a precizat anterior, se grefează pe un teren de neglijare şi indisponibilitate din partea acestora, pe lipsa de atenţie în legătură cu ceea ce se întâmplă cu copilul său. Orice copil care se simte în siguranţă şi acceptat de către persoanele de ataşament are şanse foarte mari să apeleze la sprjinul acestora pentru a se proteja.
Cum îi putem ajuta
Tot studiile din domeniu indică faptul că adolescenţii vorbesc mai mult unii cu ceilalţi şi se confesează în cadrul anturajului, iar copiii mai mici sunt mai înclinaţi să dezvăluie părintelui de referinţă. Majoritatea adulţilor care au traversat o situaţie de abuz sexual în copilărie indică, în special, două motive pentru care nu au dezvăluit abuzul: 1. Teama (însoţită de ruşine) că au făcut ceva greşit şi au provocat acest comportament, prin urmare vor fi pedepsiţi; 2. Teama că nu vor fi crezuţi.
Aceleaşi motive sunt valabile şi în cazul abuzului din mediul online. Adolescenţa este o etapă a dezvoltării în care tinerii manifestă puternic tendinţa către autonomie şi formarea propriei identităţi. Fapt ce aduce cu sine comportamente de independenţă, orientarea puternică spre anturaj şi nevoia de libertate. Mediul online capătă o pondere majoră în viaţa adolescentului, generând adesea conflicte cu părinţii. Această dependenţă de internet şi reţele sociale poate accentua vulnerabilitatea adolescenţilor la abuzuri şi manipulări, accentuând necesitatea unei supravegheri atente şi a unei comunicări deschise cu tinerii.
În absenţa conştientizării legată de amploarea acestui fenomen, schimbarea perspectivei este puţin probabilă. Lipsa de încredere este, de cele mai multe ori, justificată. E nevoie de un cumul de experienţe nefavorabile pentru ca un adolescent să îşi piardă încrederea. Acestea, de regulă, includ – standarde rigide, lipsa înţelegerii sau o înţelegere relativă a etapei de dezvoltare şi a nevoilor asociate acesteia, lipsa calibrării limitelor impuse în funcţie de etapa de vârstă, indisponibilitatea, în diverse grade, de ordin emoţional sau comunicaţional, şi lista poate continua.
„Ne dorim să fim în siguranţă în şcolile noastre, fiind unul dintre fundamentele principale ale convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului”, Copiii din Consiliul Consultativ al World Vision România.
Într-o scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei şi Cercetării şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, reprezentanţii copiilor din mediul rural din programele World Vision România, parte din Consiliul Consultativ al Copiilor şi programul „Vreau în clasa a 9-a” au transmis problemele şi temerile cu care se confruntă din cauza incertitudinii şi lipsei siguranţei lor.
Pe lângă numărul 119, ei au propus dezvoltarea unei platforme online unde copiii şi părinţii pot reclama un caz de abuz. Această platformă ar trebui să fie promovată şi afişată în toate şcolile din România, în mediul online şi mass-media. După ce o reclamaţie este înregistrată în platformă, trebuie să existe un protocol de intervenţie şi soluţionare a problemei semnalizate din partea autorităţilor responsabile, pentru a ajuta victima acelui abuz. 16% dintre tineri s-ar simţi mai confortabil să denunţe un abuz pe o platformă online, decât faţă în faţă. În acelaşi timp, peste un sfert dintre profesori (27%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgenţă 112 sau Telefonul Copilului 119 (doar 11% ar prefera această modalitate).
A doua propunere vizează pregătirea profesorilor de a interveni în cazul unui abuz asupra unui elev, în şcoli. Conducerea şcolii împreună cu ANPDCA şi Ministerul Educaţiei trebuie să organizeze campanii de conştientizare cu privire la toate formele de abuz (emoţional, fizic şi sexual) şi efectele acestuia – pentru profesori, părinţi şi elevi. Aceste campanii vor fi desfăşurate în instituţiile de învăţământ, dar şi promovate în media, de către ANPDCA şi Ministerul Educaţiei.
