Cetăţeanul pakistanez care a înjunghiat două persoane în faţa sediului Charlie Hebdo în septembrie 2020, crezând că sunt angajaţi ai ziarului satiric, a fost condamnat joi seară la 30 de ani de închisoare de către tribunalul special pentru minori din Paris, informează AFP, scrie Agerpres.
Zaheer Mahmood, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit vinovat de tentativă de omor şi complot terorist, iar sentinţa este însoţită de interdicţia definitivă de a mai veni în Franţa după ispăşirea pedepsei şi de înscrierea sa în registrul autorilor de infracţiuni teroriste.
Acesta nu a reacţionat la anunţarea verdictului.
Originar dintr-o regiune rurală a Pakistanului, Zaheer Mahmood sosise clandestin în Franţa în vara lui 2018. Musulman practicant şi adept al unui emir radical, acesta a intenţionat să „răzbune profetul” după republicarea caricaturii lui Mahomed de către ziarul satiric în septembrie 2020, cu ocazia începerii procesului atentatelor jihadiste din ianuarie 2015 care au vizat inclusiv săptămânalul. Nu ştia că acesta s-a mutat după atacul care i-a decimat redacţia.
Alţi cinci pakistanezi, dintre care unii erau minori la momentul faptelor, au fost condamnaţi pentru complot terorist la pedepse cuprinse între trei şi doisprezece ani de închisoare, înscrierea în registrul autorilor de infracţiuni de terorism şi interdicţie definitivă de a se afla pe teritoriul Franţei, pentru adulţi. Instanţa a dat curs argumentelor acuzării, care a susţinut că Zaheer Mahmood nu ar fi putut acţiona fără sprijinul şi încurajarea lor.
sursa – AGERPRES