Zeci de localnici din Bolintin Vale (jud. Giurgiu) sunt în stradă şi cer dreptate, revoltați pe comunitatea de romi, după moartea unui taximetrist lovit în cap cu o piatră

Un amplu protest are loc, miercuri seara, în localitatea Bolintin Vale, din județul Giurgiu, după ce un bărbat (taximetrist) a fost agresat de un etnic rrom, pierzându-și viața. Poliția a instituit în localitate zonă specială de siguranță publică, pentru ca evenimentele să nu escaladeze, scrie g4media.ro.

Agresorul care a fost arestat este de etine romă, iar loclanicii care au ieșit în stradă se plâng că de ani de zile sunt terorizați de enticii romi.

„Am ajuns să ne dea țiganii ìn cap? Să ne omoare pe stradă?, se plâng oamenii din Bolintin Vale.

„Am copil la liceu, îi e frică să mai vină acasă de la liceu” spune un alt localnic.

„Având în vedere evenimentul înregistrat la data de 9 ianuarie a.c., în orasul Bolintin Vale, în care un bărbat a fost agresat și lovit cu o piatră, ulterior decedând, astăzi, în oraș s-au strâns mai multe persoane, pentru a protesta. În localitate a fost constituită zonă specială de siguranță publică, pentru ca eveninentele să nu escaladeze și să fie asigurat climatul de ordine si siguranță publică. Pe raza orașului Bolintin Vale sunt prezente forțe din cadrul structurilor Poliției Române și Janandarmeriei Române, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”, se precizează în comunicatul transmis de IPJ Giurgiu.

Conflictul în urma căruia taximetristul din Bolintin Vale a murit a avut loc în seara zilei de 9 ianuarie. Un tânăr rom a intrat în conflic cu șoferul taximetrist, lovindu-l în cap cu o piatră. Mai precis, conform informațiilor g4media, șoferul de maxi-taxi nu a dorit să-l ia în mașină pe tânărul de etnie romă, cunoscut ca un individ care cauza probleme. În cosecință, tânărul l-a atacat pe șofer cu o piatră, lovindu-l în cap. Omul s-a prăbușit la pământ, iar ulterior a decedat.

Agresorul a fost arestat preventiv, conform informațiilor transmise de poliție.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în care cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale. Agresorul a fost inițial reținut pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu iar la data de 11 ianuarie a.c. a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă. Având în vedere că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oprtunitatea schimbării încadrării juridice, în funcție de rezultatele necropsiei”, se preciza în comunicatul poliției.

Protestatarii au ajuns în fața Primăriei din Bolontin Vale, strigând ca autoritățile să ia măsuri pentru stoparea actelor de agresiune și abuzuri la care sunt supuși zilnic de către membrii comunității de romi.

Nu e primul caz de crimă comis de un etinc rom în Bolintin Vale.

Primul conflict sângeros din Bolintin Vale a avut loc în noaptea de 6-7 aprilie, 1991, în Duminica Paștelui, când un etnic rom a înjunghiat mortal un student care refuzase să-l ia cu mașina. Criminalul a fost arestat după doar câteva ore, dar, în dimineața următoare au pornit sirenele, numeroși locuitori adunându-se în fața casei victimei.

Sătenii au început să atace casele romilor seminomazi, sedentarizați de autorități în perioada comunistă.

Au fost incendiate atunci 21 de case, iar alte cinci distruse.

Au fost ocolite casele romilor care erau integrați. Romii ale căror case au fost distruse, au fost nevoiți să părăsească localitatea. În 7 mai 1991, câțiva romi din această categorie încearcă să revină în localitate, mutându-se în casele neincendiate.  Localnicii au ieșit însă și au incendiat și aceste case, forțându-i pe romi să părăsească localitatea.

Ulterior, în 2009, Guvernul român s-a angajat să îi despăgubească financiar pe reclamanții romi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare